sâmbătă, 20 aprilie 2024

Liderul câștigă cu același scor ca și în tur: Viitorul Poieni - AMEFA 4-1 (4-0)

Pe o vreme frumoasă, neașteptat de caldă, AMEFA a făcut duminică, 14 aprilie, cea mai lungă deplasare din acest sezon pe terenul liderului, Viitorul Poieni. Meciul a început la ora 16 și a fost câștigat clar de gazde, care au rezolvat situația în primele 30 de minute, când au înscris toate cele patru goluri. AMEFA a încercat să dea o replică mai bună în repriza secundă, a ratat și un penalty, și în cele din urmă a înscris golul de onoare cu puțin înainte de final, în condițiile în care tot de cei din Poieni au avut mai multe șanse de gol, pe care le-au irosit însă cu seninătate. 

AMEFA a jucat cu: Cătălin Dodea (46 Paul Șofron) - János Szabó (67 Horațiu Huruban), Andrei Lakatos, Emil Trifan, Robert Rus (67 Denis Alexandru) - Andrei Nemeș, László Dénes, Sebastian Chiș - Adrian Blendea, Rareș Suciaghi, Darian Soporan. Alături de echipă au mai fost: Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

AMEFA (în roșu și negru), brigada de arbitri și Viitorul Poieni (în alb) înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu

Meciul a fost condus de o brigadă de arbitri avându-l la centru pe Dionisie Doru Matei (Florești), ajutat de asistenții Darius Bota și Ilie Slavu (ambii din Cluj-Napoca). Observator din partea AJF a fost domnul Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca).

Cartonașe galbene: Rareș Suciaghi (min. 31), László Dénes (min. 33).

Partida a început în nota de dominare a gazdelor, care de altfel au și deschis scorul relativ repede. Andrei Ionuț Boroștean a executat o lovitură liberă din marginea careului, ușor lateral dreapta, a trimis mingea sub transversală, Cătălin Dodea a respins în față, iar Marian Alexandru Medrea, pe fază, a reluat din apropiere: 1-0 (min. 13). 

Peste aproximativ zece minute, diferența s-a majorat. Marian Alexandru Medrea a aruncat lung de la margine, de pe partea dreaptă, spre Florin Mihai Popa, acesta a ”croșetat” defensiva oaspeților în careu și l-a învins pe portarul Cătălin Dodea cu un șut la colțul scurt: 2-0 (min. 24). Nici nu s-au dezmeticit bine jucătorii de la AMEFA și iar au primit gol, de data asta pe partea stângă, după o ieșire neinspirată la offside, care a dat posibilitatea gazdelor să scape spre poartă, faza fiind finalizată cu o pasă în partea opusă la Bogdan Ionuț Varodi, care și-a permis chiar și un dribling înainte de puncta: 3-0 (min. 28). Viitorul Poieni și-a încheiat recitalul de goluri cu o acțiune colectivă, care s-a finalizat cu o nouă centrare de pe partea stângă, reluată din prima în plasă de Florin Mihai Popa: 4-0 (min. 30).

Din acest moment, gazdele au lăsat-o mai moale, și AMEFA a avut la rândul său câteva acțiuni de atac ceva mai viguroase, încheiate însă neconvingător, cu șuturi apărate de portarul advers. A fost și o fază discutabilă, în urma căreia Darian Soporan a căzut în careu, dar arbitrul nu a acordat penalty.

Avea însă să o facă în repriza a doua, la o fază asemănătoare, cu Darian Soporan plecat într-una din acțiunile sale caracteristice pe banda stângă, oprit prin fault în careul advers (min. 51). Același Darian Soporan a executat penalty-ul, dar a trimis în afara cadrului porții (min. 52).

Viitorul Poieni a avut o sumedenie de ocazii în repriza secundă, unele foarte mari, dar portarul Paul Șofron (intrat la pauză la AMEFA) a apărat foarte bine, iar în alte situații gazdele au ratat incredibil, inclusiv o fază la care doi jucători de la Poieni au rămas cu poarta goală în față dar s-au încurcat reciproc și au ratat.

AMEFA a avut mai multe tentative de a marca cel puțin golul de onoare, în special prin cei trei atacanți, Adrian Blendea, Rareș Suciaghi și Darian Soporan, care au ratat și ei câteva șanse. Golul a venit în cele din urmă după o acțiune pe banda stângă a lui Adrian Blendea încheiată cu o centrare perfectă în fața porții, de unde Horațiu Huruban, probabil cel mai scund jucător de pe teren, a reluat cu capul: 4-1 (min. 80).

În ultimele zece minute nu s-a mai petrecut nimic notabil, astfel că acesta a rămas scorul final. Viitorul Poieni se menține în fotoliul de lider, iar AMEFA rămâne deocamdată pe locul 8 în clasament. Duminică, 21 aprilie, AMEFA va întâlni pe teren propriu pe Voința Sâncraiu, de la ora 17.

duminică, 14 aprilie 2024

Scorul spune totul: AMEFA - Inter Dezmir 8-0 (5-0)

După înfrângerea umilitoare cu 11-0 din urmă cu doar câteva zile în fața celor de la Juniorul Cluj, AMEFA s-a ”răzbunat” pe ultima clasată, Inter Dezmir, refăcându-și parțial golaverajul șifonat, cu o victorie aproape la fel de drastică, de data asta ”doar” cu 8-0, într-un meci în care singurele necunoscute au fost proporțiile scorului.

AMEFA (în tricouri albe), brigada de arbitri și Inter Dezmir (în negru) înainte de startul meciului. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron (46 Cătălin Dodea) - Sebastian Chiș, László Dénes, Emil Trifan, Robert Rus - Andrei Nemeș (58 Rareș Ciprian Câmpan) - Adrian Blendea (58 Felix Halbedel), Rareș Suciaghi, Darian Soporan (66 Alex Neamțu), Lucian Baciu (66 Horațiu Huruban) - Cristi Cifor (46 Adrian Iacob). Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Victor Hurducaș la centru, ajutat de asistenții Cătălin Hanga și Horea Tudor Punteaș. Observator din partea AJF a fost domnul Marius Bălan (Cluj-Napoca).

Oaspeții au reușit să reziste un sfert de oră, fără să încaseze vreun gol. Apoi golurile au început să curgă. Emil Trifan a recuperat o minge la centrul terenului, Darian Soporan a preluat și i-a pasat decisiv lui Rareș Suciaghi, care a înscris pe lângă portarul advers: 1-0 (min. 17). După o aruncare imprecisă de la margine a dezmirenilor, Andrei Nemeș a trimis lung cu capul spre Cristi Cifor, care a scăpat din marcaj și a trimis un lob peste portar, la colțul lung: 2-0 (min. 24). Darian Soporan a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, lateral stânga, pe sub zid, la colțul scurt: 3-0 (min. 31). După o acțiune în partea dreaptă, Rareș Suciaghi i-a pasat în centru lui Andrei Nemeș, care a șutat imparabil, sub transversală, puțin din afara careului: 4-0 (min. 40). László Dénes i-a pasat lui Rareș Suciaghi la centrul terenului, acesta s-a pornit într-o acțiune individuală caracteristică și, după un un-doi cu Darian Soporan, a înscris chiar înainte de pauză: 5-0 (min. 45).

În repriza a doua, AMEFA a mai redus turația ”motoarelor” și a efectuat toate schimbările posibile, iar oaspeții au mai echilibrat puțin jocul. La AMEFA a debutat Adrian Iacob, mijlocaș central defensiv cu certe calități, iar Horațiu Huruban și Alex Neamțu au primit ceva mai mult timp de joc. Gazdele s-au jucat cu ocaziile, portarul oaspeților remarcându-se prin câteva intervenții remarcabile. Inter Dezmir a avut la rândul său câteva bune oportunități de a înscrie golul de onoare, dar le-a ratat pe toate. Golurile au apărut abia spre finalul meciului. După o pasă în adâncime în partea stângă, Horațiu Huruban i-a pasat lui Rareș Ciprian Câmpan în marginea careului, iar acesta a punctat cu un șut plasat, sub transversală: 6-0 (min. 74). Câteva minute mai târziu, Sebastian Chiș a preluat o minge respinsă greșit de un adversar, și a șutat la colțul lung, din marginea careului: 7-0 (min. 81). Același Sebastian Chiș a reușit o acțiune foarte bună pe partea dreaptă și a centrat în fața porții, iar Alex Neamțu a îndeplinit o simplă formalitate: 8-0 (min. 88). De remarcat că atât Sebastian Chiș, cât și Alex Neamțu, se află la primul gol marcat într-un meci oficial pentru AMEFA. Foarte aproape de această performanță a fost și Horațiu Huruban, care a trimis însă mingea în bară și a mai avut câteva ocazii foarte bune de a înscrie.

Cu această victorie, AMEFA își consolidează poziția a opta în clasament. Urmează însă un meci foarte dificil, duminică, 14 aprilie, pe terenul liderului, Viitorul Poieni.

duminică, 7 aprilie 2024

Cea mai severă înfrângere din ultimii ani: Juniorul Cluj - AMEFA 11-0 (6-0)

Meciul dintre Juniorul și AMEFA ar fi trebuit să se dispute duminică, 24 martie, dar a fost amânat deoarece exact în acea zi a fost programată finala Cupei României - zona Cluj, pe care Juniorul a și câștigat-o cu Someșul Gilău. Întrucât duminică, 31 martie, s-a sărbătorit Paștele catolic și reformat, meciul Juniorul - AMEFA a fost reprogramat pentru miercuri, 3 aprilie, de la ora 20, pe terenul sintetic mare de la Baza Sportivă Unirea din cartierul clujean Mănăștur. Gazdele au administrat o bătaie soră cu moartea unei echipe, AMEFA, de nerecunoscut.

Cele două formații, Juniorul Cluj (în alb-albastru) și AMEFA (în roșu-negru) și brigada de arbitri înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a jucat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan (67 Sebastian Chiș), Emil Trifan (46 Rareș Ciprian Câmpan), Robert Rus (46 János Szabó) - Andrei Nemeș, László Dénes (73 Horațiu Huruban) - Adrian Blendea (67 Felix Halbedel), Rareș Suciaghi, Darian Soporan (73 Alex Molnar) - Cristi Cifor (46 Lucian Baciu). Rezervă neutilizată: Vlad Miron. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Mihai Mureșan la centru, ajutat de asistenții Mihai Anton și Andrei Lucian Feher. Observator din partea AJF Cluj a fost domnul Marius Bălan (Cluj-Napoca).

Nu s-au acordat cartonașe galbene.

La scorul de 11-0 nu mai este în mod normal nimic de spus. Totuși, în acest caz, vom face o mică excepție. Din respect pentru autorii golurilor, îi vom aminti și noi aici. Apoi, din respect pentru adevăr, vom face și câteva precizări, și chiar vom începe cu acestea. Într-adevăr, scorul pare unul neverosimil, și chiar și este, având în vedere că până nu demult (anul trecut) AMEFA era cea care se impunea în meciurile cu Juniorul, iar în tur Juniorul a câștigat în deplasare la limită. De data aceasta însă diferența de pe teren a părut uriașă, în favoarea gazdelor, după cum arată și scorul. Poate la asta a contribuit și faptul că AMEFA s-a dat bătută repede, în sensul că jucătorii, de la un anumit scor în sus, nu au mai fost la fel de motivați să joace, în vreme ce juniorii de la Juniorul nu s-au oprit, cum ar fi făcut probabil alte echipe la scoruri din astea de maidan.

Culmea, AMEFA a început mai bine și a ratat primele ocazii. Adi Blendea a scăpat pe partea dreaptă, a intrat în careu, dar șutul său a fost blocat de un fundaș advers (min. 2). Apoi, Adi Blendea l-a servit ideal pe Darian Soporan, care a driblat inclusiv portarul, dar șutul său din unghi a fost scos de pe linia porții (?) de un fundaș (min. 6).

În minutul 6, Darian Soporan (în roșu, pe jos, stânga) a fost foarte aproape de deschiderea scorului, un fundaș advers salvând de pe linia porții. Foto: captură de pe filmarea video a meciului

După cum se vede pe filmare, este posibil ca fundașul să fi scos mingea de dincolo de linia porții. Evident, arbitrul asistent nu avea cum să vadă, mingea fiind mascată de însuși jucătorul care o lovea, iar arbitrul de centru nu era într-o poziție din care să estimeze cu acuratețe dacă mingea a depășit sau nu linia porții cu toată circumferința. Cert este că golul nu s-a acordat. La scorul final de 11-0 este chiar absurd ca o astfel de fază să fie chiar și luată în considerare, dar, totuși, aceasta s-a petrecut la 0-0, și ar fi putut schimba cu totul desfășurarea meciului. Însă pentru judecarea corectă a unor astfel de faze ar fi nevoie de VAR sau de goal-line technology.

N-a fost 0-1, dar s-a făcut repede 1-0, când Csete Otto Elemer a pătruns ca prin brânză printre mai mulți fundași ai AMEFA și a înscris simplu, pe lângă Paul Șofron: 1-0 (min. 11). Aproape imediat, după o centrare de pe partea dreaptă, Claudiu Rus a reluat spectaculos cu călcâiul, á la Madjer, la colțul lung: 2-0 (min. 14). Meciul practic s-a încheiat când, peste alte două minute, o nouă acțiune în viteză pe partea dreaptă s-a finalizat cu o pasă în centru la același Claudiu Rus care a îndeplinit o simplă formalitate: 3-0 (min. 16).

Coșmarul a continuat însă pentru oaspeți. Claudiu Rus a reușit hat-trick-ul, finalizând cu un șut la colțul lung o acțiune care data aceasta s-a desfășurat pe partea stângă: 4-0 (min. 22). La acest scor, și AMEFA a avut o uriașă ocazie: Andrei Nemeș l-a lansat cu un lob peste fundașii adverși pe Rareș Suciaghi, iar acesta, singur cu portarul, a trimis un alt lob... dar în afara cadrului porții (min. 28).

Mult mai preciși în execuții au fost însă jucătorii gazdă. Csete Otto Elemer a șutat din marginea careului, precis, lângă bară: 5-0 (min. 31). Același Csete Otto Elemer a trimis o pasă filtrantă pentru Hajnal Szilárd, care a preluat dintre fundașii AMEFA și a șutat fără speranțe pentru Paul Șofron: 6-0 (min. 35).

În repriza a doua, AMEFA a reușit în unele momente să mai echilibreze jocul, dar aproape orice atac mai sănătos al gazdelor s-a finalizat cu gol, în vreme ce AMEFA a ratat câteva bune ocazii de a marca măcar golul de onoare. 

În minutul 55, Claudiu Rus a înscris cel de-al patrulea gol al său, practic cu poarta goală, profitând de o deviere (ne)fericită a unui șut, mingea ajungând la el în partea centrală a careului: 7-0. Apoi, după o neatenție în defensiva oaspeților, Filep Norbert a scăpat spre careu și a marcat în ciuda opoziției lui Paul Șofron: 8-0 (min. 63). Peste doar trei minute, după un corner, mingea este respinsă greșit de defensiva oaspeților, iar Horst David a profitat de ocazie și a reluat simplu, cu latul, lângă bară: 9-0 (min. 66).

Spre final au lăsat-o și gazdele un pic mai moale, că altfel era posibil să se înregistreze un nou record negativ pentru AMEFA. O acțiune purtată pe partea stângă s-a încheiat cu o centrare pe jos prin fața porții, iar Hajnal Szilárd, venit la întâlnire, a reluat în poartă de la doar câțiva metri: 10-0 (min. 72). Scorul final s-a stabilit cu două minute înainte de fluierul final, Kadar Norbert trecându-se și el pe lista marcatorilor, cu un șut care inițial a lovit bara, a revenit la același jucător, care a doua oară nu a mai ratat: 11-0 (min. 88). Chiar în ultimul minut Juniorul a mai avut o ocazie, dar mingea a lovit din nou bara (min. 90).

Un meci pe care jucătorii de la AMEFA trebuie să-l uite cât mai repede. Prima ocazie se ivește duminică, 7 aprilie, când, de la ora 17.30, AMEFA joacă pe teren propriu cu ultima clasată, Inter Dezmir.

sâmbătă, 30 martie 2024

Prima victorie din retur: AMEFA - ACS Pădureni Chinteni 4-2 (2-0)

Duminică, 17 martie, de la ora 15.30, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Prof. Dr. Iuliu Hațieganu”, AMEFA a disputat al doilea meci consecutiv pe teren propriu, având de data asta drept adversar echipa ACS Pădureni Chinteni, pe care o învinsese și în tur, la Vultureni (unde aceștia joacă meciurile considerate ”acasă”). Meciul nu a fost neapărat unul ușor, mai ales că exista o oarecare presiune în rândul gazdelor de a obține în sfârșit o victorie, după cinci etape în care s-au înregistrat trei înfrângeri și două egaluri. În cele din urmă, AMEFA a reușit să ”spargă gheața” în această primăvară și să obțină trei puncte muncite, în fața unui adversar care a ținut aproape și care a avut unele șanse de a reveni în meci. Jocul a fost parțial afectat și de ploaia care s-a dezlănțuit mai ales în a doua parte a primei reprize, având la un moment dat și caracter torențial. Terenul a făcut însă bine față.

Cele două echipe, AMEFA (în alb) și ACS Pădureni Chinteni (în roșu-negru), și brigada de arbitri, înainte de startul partidei. Foto: Raularian Rusu

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron - Andrei Lakatos, Horațiu Moldovan (83 Sebastian Chiș), Emil Trifan, Roberto Rus - Rareș Ciprian Câmpan (69 Rareș Chesăuan, 83 Cristi Cifor), László Dénes, Rareș Suciaghi (83 Alex Molnar) - Adrian Blendea (69 Denis Alexandru), Lucian Baciu, Darian Soporan (59 Felix Halbedel). Antrenor-jucător: Emil Trifan. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

A arbitrat o brigadă clujeană, cu Cătălin Mihai Muntean la centru, ajutat de Alin Rus și Tudor Horea Punteaș - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca).

Cartonașe galbene: Emil Trifan (min. 75), respectiv Ioan Șumblea (min. 44), Daniel Florin Nedelcu (min. 57) și Cosmin Roșu (min. 80).

Meciul a început foarte bine pentru AMEFA, care a deschis repede scorul. Emil Trifan a trimis o minge lungă peste apărarea oaspeților, pe banda stângă, unde Darian Soporan s-a desprins în viteză de adversarul direct, a mai driblat un fundaș și, rămas singur cu portarul, l-a învins pe acesta cu un șut din apropiere: 1-0 (min. 7).

Gazdele au cedat apoi inițiativa, iar oaspeții nu s-au lăsat invitați de două ori, atacând cu insistență, dar fără să reușească să depășească defensiva AMEFA, foarte bine organizată. Cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Darius Șumblea, care l-a depășit inclusiv pe portarul Paul Șofron, dar a intrat într-un unghi închis și nu a mai putut să finalizeze (min. 39). Ploaia torențială a îngreunat la rândul său construcția ofensivă a echipei din Chinteni.

De cealaltă parte, AMEFA a replicat prin contraatacuri viguroase, purtate în special pe benzi, de Darian Soporan și Adrian Blendea, dar și pe centru, unde au excelat Lucian Baciu și Rareș Suciaghi. Pe un astfel de contraatac, AMEFA s-a desprins pe tabela de marcaj. Acțiunea a curs fluent pe banda dreaptă, pe traseul Adrian Blendea - Rareș Suciaghi - Lucian Baciu, acesta din urmă centrând în careu, de unde Darian Soporan a reluat precis cu capul, la colțul din stânga portarului: 2-0 (min. 43).

După pauză, întrucât și ploaia a încetat, meciul a fost și mai interesant și ocaziile s-au înmulțit la cele două porți. Darian Soporan a ratat o ocazie uriașă chiar în debutul reprizei, iar după o altă acțiune personală pe banda stângă a fost faultat dur în careu de Daniel Florin Nedelcu (min. 57). Arbitrul a acordat penalty, transformat de data aceasta de Rareș Suciaghi: 3-0 (min. 58). Darian Soporan însă nu a mai putut continua jocul, fiind înlocuit de Felix Halbedel (min. 59).

În următoarele câteva minute, scorul s-a mai modificat de două ori. Mai întâi, Darius Șumbea a ”răzbunat” toate ocaziile ratate până atunci de oaspeți, cu un șut puternic, de la marginea careului, sub transversală: 3-1 (min. 61). Aproape imediat după reluarea jocului de la centrul terenului, Rareș Suciaghi a fost faultat la 25 de metri de poartă, ușor lateral stânga, iar Andrei Lakatos a executat perfect lovitura liberă, în vinclu: 4-1 (min. 62).

El a fost imitat 17 minute mai târziu de același Darius Șumblea, care la rândul său a executat impecabil o lovitură liberă din afara careului, stabilind scorul final: 4-2 (min. 79).

Trebuie menționat că în a doua repriză ambele echipe au ratat o sumedenie de ocazii, una mai mare decât cealaltă, doar norocul / ghinionul și intervențiile celor doi portari determinând ca scorul să se mențină în niște limite rezonabile.

Pentru AMEFA este o victorie importantă, prima din retur, care dă încredere echipei și pentru meciurile următoare. În acest joc a debutat la echipă și Alex Molnar, vârf de atac, student la Facultatea de Geografie. AMEFA ar fi trebuit să dispute următorul meci de campionat duminică, 24 martie, dar meciul s-a amânat deoarece adversarii, Juniorul Cluj, au jucat (și au câștigat) în acea zi finala Cupei României - zona Cluj. De asemenea, meciul nu se poate disputa nici pe 31 martie, deoarece se sărbătorește Paștele catolic și reformat. Din fericire, cei de la Juniorul Cluj au găsit o soluție, și astfel partida se va desfășura miercuri, 3 aprilie, de la ora 20, pe terenul mare de la Baza Sportivă ”Unirea” din cartierul Mănăștur.

sâmbătă, 16 martie 2024

Se spune că 2-0 e cel mai periculos scor: AMEFA - Școala de Fotbal Dan Matei 2-2 (1-0)

Duminică, 10 martie, de la ora 15.30, pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Prof. Dr. Iuliu Hațieganu”, a avut loc un mic derby clujean al Ligii a 5-a, zona Cluj, între AMEFA și Școala de Fotbal Dan Matei. În tur, Școala de Fotbal Dan Matei s-a impus la limită, 5-4, pe terenul de la baza sportivă ”Unirea” din cartierul Mănăștur, pe o vreme ploioasă. De data aceasta, pe o vreme relativ bună, cele două echipe au încheiat la egalitate, 2-2, un joc în care gazdele au condus cu 2-0, dar oaspeții, cu jucători mult mai tineri (majoritatea juniori) și cu condiție fizică superioară, au revenit pe final și au egalat și, dacă meciul ar mai fi durat, ar fi putut chiar să întoarcă cu totul rezultatul și să câștige. AMEFA s-a văzut cam repede cu ”sacii în căruță” și a adoptat o tactică eminamente defensivă în a doua repriză, iar unii dintre jucătorii care au intrat nu au reușit să se adapteze la ritmul destul de intens al atacurilor oaspeților.

Cele două echipe, AMEFA (în roșu-negru) și Școala de Fotbal Dan Matei (în alb), și arbitrii înainte de startul jocului. Foto: Raularian Rusu

Antrenorul oaspeților, Dan Matei, a stat în afara terenului, din cauza unei suspendări, împreună cu un număr destul de mare de suporteri, alcătuit predominant din părinți, rude și prieteni ai jucătorilor de la Școala de Fotbal Dan Matei.

AMEFA a jucat cu: Paul Șofron (46 Cătălin Dodea) - Andrei Lakatos (79 Horațiu Huruban), László Dénes (58 Mirel Mureșan), Emil Trifan, Robert Rus (70 János Szabó) - Rareș Ciprian Câmpan (70 Sebastian Chiș), Andrei Nemeș - Felix Halbedel (46 Denis Alexandru), Rareș Suciaghi, Adrian Blendea - Lucian Baciu. Alături de echipă au mai fost Raularian Rusu și Gabriel Suciaghi.

A arbitrat o brigadă clujeană, cu Iulian Székely la centru, ajutat de asistenții Alin Rus și Darius Bota. Observator din partea AJF a fost domnul Cristian Cosmin Brașovean (Cluj-Napoca).

Cartonașe galbene: Andrei Nemeș (min. 77), respectiv Andrei Bogdan Adolean (min. 55) și Flaviu Gabriel Rusu (min. 68).

Încă din prima repriză, Școala de Fotbal Dan Matei a dominat teritorial jocul, a menținut perioade lungi de timp posesia mingii, a încercat să construiască acțiuni ofensive, dar rareori a reușit să pună în pericol poarta apărată bine de Paul Șofron. Defensiva AMEFA a funcționat foarte bine, cu relativ puține scăpări, fiind ajutată consistent și de linia de mijloc, care a frânat considerabil avântul tineresc al oaspeților. Cu greu se pot găsi 2-3 faze mai importante de poartă ale celor de la Dan Matei, în ciuda dominării exhaustive. Au fost câteva șuturi care nu și-au atins ținta, câteva intervenții salutare ale lui Paul Șofron în careu, câteva faze la care tinerii jucători ai oaspeților s-au pierdut în momentul pasei decisive sau al finalizării. Poate cea mai interesantă fază, și din perspectiva a ceea ce a urmat în repriza a doua, a fost o lovitură de la colț executată de pe partea stângă, direct pe poartă, mingea depășindu-l pe Paul Șofron și fiind respinsă de pe linia porții de László Dénes.

De cealaltă parte, AMEFA a încercat să dea replica pe contraatac, având în Rareș Suciaghi un adevărat ”piston” care mereu a pus la lucru linia ofensivă, cu lansări pe cele două benzi pentru Adrian Blendea (pe stânga, în special) și Felix Halbedel, dar și pe centru, unde Lucian Baciu a avut mult de furcă cu masivii fundași centrali adverși. Cele mai promițătoare acțiuni le-a purtat Adrian Blendea, pe stânga, dar nu a reușit nici măcar odată să creeze cu adevărat pericol, greșind pasa decisivă sau șutând în afara spațiului porții (cel mai apropiat fiind în plasa laterală). Cele câteva șuturi pe poartă nu l-au testat cu adevărat pe portarul oaspeților. Și tocmai când credeam că la pauză va fi din nou 0-0 (ca și la precedentele două meciuri din această primăvară), Lucian Baciu, coborât spre linia de mijloc, a găsit o pasă perfectă peste apărarea adversă pentru Rareș Suciaghi, care, scăpat singur cu portarul, nu avea cum să rateze: 1-0 (min. 44).

Golul, venit chiar înainte de pauză, a adus un plus la moralul gazdelor, care au început și repriza a doua la fel de bine și, după o fază oarecum similară cu cea de la primul gol, s-a făcut 2-0. Andrei Nemeș a trimis o pasă lungă peste apărarea adversă, găsindu-l liber pe Lucian Baciu în banda stângă, acesta s-a desprins de fundași și a trimis o scăriță peste portarul advers, mingea lovind și transversala înainte de a intra în poartă: 2-0 (min. 50).

Putea fi chiar 3-0 dacă Adrian Blendea nu ar fi ratat dintr-o poziție foarte bună în minutele următoare. Cert este că AMEFA părea pe val, iar oaspeții păreau ”la pământ” și meciul jucat. O interpretare cât se poate de greșită.

Școala de Fotbal Dan Matei a revenit în joc în urma unei faze fixe, o lovitură de colț de pe partea stângă. A fost executată în același fel, înalt și pe colțul lung, practic pe poartă; Cătălin Dodea a fost depășit, iar Dacian Horia Rus, pe fază, a reluat cu capul de pe linia porții: 2-1 (min. 66).

Din acest moment, oaspeții au preluat controlul partidei, dominând tot mai autoritar meciul, în vreme ce AMEFA a renunțat aproape complet la ofensivă, bazându-se aproape exclusiv pe defensivă. Câteva schimbări mai puțin inspirate au ”șubrezit” însă și mai mult apărarea, dându-le oaspeților ocazia de a zburda efectiv prin jumătatea adversă, ratând tot mai multe ocazii, unele uriașe.

Inevitabilul avea să se producă în cele din urmă, și, la o ieșire neinspirată din dispozitiv a fundașilor AMEFA, o pasă filtrantă l-a lansat pe Rareș Mihnea Șutea pe centru, ușor stânga, direct spre poartă, iar acesta a profitat de ocazie și l-a învins pe Cătălin Dodea cu un șut la colțul lung: 2-2 (min. 82).

Finalul a fost unul incandescent. AMEFA s-a trezit din adormire și a încercat să reia atacurile, dar Rareș Suciaghi, Adrian Blendea sau Lucian Baciu erau prea obosiți pentru a mai reuși ceva. Oaspeții, în schimb, păreau ca scoși din cutie și alergau la fel ca în primul minut, punând cu adevărat în pericol poarta apărată de Cătălin Dodea.

Nu s-a mai înscris, astfel că meciul s-a încheiat cu un scor egal, 2-2, care probabil nu mulțumește niciuna dintre tabere, dar pe de altă parte reflectă într-o bună măsură ceea ce s-a întâmplat pe teren.

AMEFA se vede egalată din nou după ce a condus, la Jucu cu 1-0, iar de data asta cu 2-0, dar nu degeaba se spune că 2-0 este cel mai periculos scor. Să sperăm că din astfel de experiențe se vor trage învățămintele de rigoare. Următorul meci al AMEFA va fi duminică, 17 martie, tot de la ora 15.30 și tot pe teren propriu, cu ACS Pădureni Chinteni.

duminică, 10 martie 2024

Primul egal din actualul sezon: Speranța 2 Jucu - AMEFA 1-1 (0-0)

Duminică, 3 martie, pe o vreme bună pentru fotbal, de la ora 15, pe terenul din Jucu de Sus s-au întâlnit Speranța 2 Jucu și AMEFA. După un meci echilibrat, în care ambele echipe au avut numeroase ocazii, oaspeții ratând inclusiv un penalty, scorul final a fost 1-1, reflectând într-o anumită măsură realitatea din teren. Pentru echipa gazdă, Speranța 2 Jucu, este al doilea rezultat de egalitate consecutiv, după cel înregistrat în etapa precedentă în deplasarea de la Școala de Fotbal Dan Matei, dar pentru AMEFA este primul egal din întreg sezonul, dar totodată și primul punct obținut în returul de campionat.

AMEFA a evoluat cu: Paul Șofron (46 Cătălin Dodea) - Andrei Lakatos, László Dénes, Emil Trifan, Robert Rus (73 Denis Alexandru) - Rareș Ciprian Câmpan (81 Rareș Chesăuan), Andrei Nemeș, Lucian Baciu - Felix Halbedel (73 Sebastian Chiș), Rareș Suciaghi, Adrian Blendea. Rezervă neutilizată: János Szabó. Alături de echipă au mai fost: Raularian Rusu, Gabriel Suciaghi și István Karikás.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Călin Paul Toșa la centru, ajutat de asistenții Bogdan Rus și Andrei Lucian Feher. Observator din partea AJF a fost domnul Lucian Mandi (Florești).

Cartonașe galbene: Bogdan Oltean 47, Adrian Anca 75, Bogdan Andrei Mureșan 90, Vasile Petru Pop 90+4 - Emil Trifan 27, Rareș Suciaghi 40, 90, Andrei Nemeș 68, Sebastian Chiș 84.

Cartonaș roșu: Rareș Suciaghi (min. 90) - pentru cumul de cartonașe galbene.

Speranța 2 Jucu (în galben), brigada de arbitri și AMEFA (în roșu) înainte de startul partidei. Foto: Gabriel Suciaghi

Meciul s-a desfășurat cam în aceeași logică de la început până la sfârșit, cele două echipe alternând perioadele de dominare, lupte grele fiind date în special la mijlocul terenului, de unde și numărul destul de mare de cartonașe galbene. Totodată, au fost și destule decizii controversate ale brigăzii de arbitri, jucătorii ambelor echipe protestând destul de des, dar în general fără folos. Oaspeții au avut totuși ocaziile mai mari.

Prima decizie controversată a brigăzii de arbitri a venit în min. 12. După o acțiune bine construită pe banda stângă, Rareș Suciaghi este bine angajat în careu de Rareș Câmpan, reușește să ia fața fundașului, dar acesta pare să-l faulteze, ambii căzând. Arbitrul decide însă că a fost fault în atac.

Gazdele au la rândul lor câteva bune oportunități, dar se precipită în fața porții. Cea mai mare ocazie a reprizei aparține însă tot oaspeților. În primul minut de prelungire al primei reprize, Adrian Blendea îl lansează foarte bine pe Rareș Suciaghi, care scapă spre poartă pe centru, dar șutează mult alături (min. 45+1).

Chiar în debutul reprizei secunde, AMEFA are din nou o șansă uriașă de a deschide scorul. Rareș Ciprian Câmpan execută o lovitură liberă de pe partea stângă, László Dénes reia cu capul, Andrei Nemeș încearcă să-i paseze lui Adrian Blendea, care este tras de tricou în fața porții. Arbitrul nu mai ezită de data aceasta și acordă penalty, și totodată cartonaș galben lui Bogdan Oltean (min. 47). Penalty-ul este executat de Rareș Suciaghi, dar portarul gazdelor intuiește direcția șutului și apără. Mingea sare la Felix Halbedel, care însă trimite cu capul alături (min. 48).

În continuare, ocaziile abundă la ambele porți. Gazdele caută golul, împing jocul spre poarta apărată de Cătălin Dodea în a doua repriză, dar portarul AMEFA se remarcă prin intervenții bune. AMEFA dă replica mai mult pe contraatac. Se joacă chiar pe contre, oricare echipă pare să fie capabilă să deschidă scorul. Jucanii cer un penalty după o intrare prin alunecare a lui Emil Trifan, aproape de linia de aut de poartă, în careu, pe ideea că mingea l-ar fi lovit în mână, dar arbitrul nu se lasă impresionat și face semn ca jocul să continue. Emil Trifan îi pasează lui Rareș Suciaghi, iar acesta lui Adrian Blendea, care se desprinde de fundașii adverși și finalizează cu aplomb, cu un șut la colțul lung: 0-1 (min. 70).

La acest scor, Speranța 2 Jucu atacă și mai furibund, dar AMEFA pare să facă față presiunii impuse de adversar. Doar până în min. 82, însă. Alexandru Mihai Teodorescu șutează de la marginea careului, lovindu-l în plin pe Rareș Ciprian Câmpan, care se resimte. Se cere din nou henț, arbitrul face însă semn ca jocul să continue. Balonul îi revine aceluiași Alexandru Mihai Teodorescu, care, nemarcat la fel de atent, de data aceasta trimite cu efect, la vinclu, surprinzând pe toată lumea cu o execuție rar văzută, mingea atingând transversala și bara laterală înainte de a intra și apoi a ieși din poartă: 1-1 (min. 82).

Finalul e ”care pe care”, ambele echipe forțând victoria. Tensiunea atinge cote maxime, iar Rareș Suciaghi vede al doilea cartonaș galben, fiind eliminat (min. 90). Cu un om în minus, AMEFA se apără în minutele de prelungire, conservând rezultatul de egalitate până la fluierul final al arbitrului.

Pentru AMEFA, următorul meci va fi duminică, 10 martie, de la ora 15.30, pe teren propriu, cu Școala de Fotbal ”Dan Matei”.

sâmbătă, 2 martie 2024

Returul începe cu o înfrângere la limită: AMEFA - Someșul Gilău 1-2 (0-0)

Returul a început mai devreme decât de obicei, duminică, 25 februarie, fapt care a avut unele implicații în privința pregătirii, dar și a transferurilor, care au trebuit încheiate înainte de startul oficial al competiției. Vremea a fost însă favorabilă pentru fotbal pe parcursul întregii luni februarie, neașteptat de caldă, și ziua meciului nu a făcut excepție. Partida dintre AMEFA și Someșul Gilău a început la ora 15:30 și s-a desfășurat pe terenul 2 (sintetic) din Parcul Sportiv Universitar ”Prof. Dr. Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, în prezența unui număr mai mare de spectatori decât de obicei. Meciul a fost unul echilibrat, cu ocazii la ambele porți. Oaspeții au marcat primii, iar echilibrul numeric s-a rupt la jumătatea reprizei secunde, când Andrei Nemeș (AMEFA) a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. Cu toate acestea, rezultatul a stat sub semnul întrebării până la final. Oaspeții s-au desprins la două goluri diferență, dar AMEFA a reușit să înscrie, chiar și în zece, însă cei de la Someșul Gilău au știut să apere avantajul fragil de un gol până la ultimul fluier al arbitrului.

AMEFA a evoluat cu: Cătălin Dodea - Andrei Lakatos (76 Sebastian Chiș), Horațiu Moldovan, Emil Trifan, Robert Rus (76 János Szabó) - László Dénes (85 Horațiu Huruban), Rareș Ciprian Câmpan (68 Felix Halbedel), Andrei Nemeș - Lucian Baciu (68 Adrian Blendea), Rareș Suciaghi (85 Marius Bolda), Darian Soporan. Alături de echipă au mai fost: Gabriel Suciaghi, Paul Șofron (bolnav, nu a putut juca) și István Karikás (cameraman).

Meciul a fost arbitrat de o brigadă clujeană, cu Dan Florin Dreve la centru, ajutat de Cătălin Hanga și David Mate - asistenți. Observator din partea AJF a fost domnul Alexandru Pop (Dej).

Cartonașe galbene: Andrei Nemeș (min. 32 și 65), respectiv Mihai Vele (min. 65).

Cartonaș roșu: Andrei Nemeș (min. 65) - pentru cumul de cartonașe galbene. 

Prima repriză a fost una echilibrată, ambele echipe având câteva ocazii bune de a înscrie. Someșul Gilău a avut mai mult posesia, încercând să controleze mijlocul terenului, dar AMEFA a replicat foarte bine, în special pe contraatac, profitând de viteza și tehnica jucătorilor din linia ofensivă, Darian Soporan, Rareș Suciaghi și Lucian Baciu, care, de altfel, au ratat și cele mai mari șanse de a puncta. Cea mai bună oportunitate din prima repriză i-a aparținut lui Darian Soporan, care a fost foarte bine lansat cu o diagonală peste fundașii adverși, dar șutul său a fost deviat de portar în bară. Oaspeții au avut și ei două ocazii importante, dar Cătălin Dodea s-a remarcat și a apărat foarte bine, astfel că scorul la pauză a fost 0-0.

Repriza secundă a debutat cu o nouă ocazie foarte bună a gazdelor, de data aceasta Lucian Baciu scăpând în banda stângă singur cu portarul, însă șutul său la colțul scurt nimerește plasa laterală. Oaspeții au continuat să mențină posesia perioade mai lungi de timp, atacând calculat și organizat, și în cele din urmă au deschis scorul dintr-o fază simplă. Mihai Vele a centrat de pe partea dreaptă și Gabriel Ionuț Marinca a reluat cu capul, demarcat, din 6 metri: 0-1 (min. 60).

Peste doar 5 minute, Andrei Nemeș comite un fault la aproximativ 20 de metri de poartă asupra lui Mihai Vele, și este sancționat cu al doilea cartonaș galben. AMEFA rămâne așadar în zece oameni din minutul 65, iar sarcina egalării devine și mai dificilă.

Cu toate acestea, chiar și în zece, AMEFA a avut câteva oportunități de a egala, inclusiv un șut în bară al lui László Dénes, preluând inițiativa în anumite momente, în condițiile în care oaspeții au preferat să se apere organizat și să conserve rezultatul. Schimbările, în special intrarea lui Adi Blendea și a lui Felix Halbedel (debutant într-un meci oficial la AMEFA), au dinamizat compartimentul ofensiv.

Someșul Gilău a replicat mai mult pe contraatac, profitând de faptul că jucătorii de la AMEFA au fost nevoiți să se orienteze mai mult spre ofensivă, și, având și un om mai puțin pe teren, au fost destul de vulnerabili în apărare, unde oaspeții au beneficiat de mai multe spații libere decât înainte de deschiderea scorului. În cele din urmă, golul a venit tot din partea oaspeților, jucătorii implicați fiind aceiași. Mihai Vele a primit o minge în apropierea careului și i-a pasat pe jos, printre fundașii centrali, lui Gabriel Ionuț Marinca, aflat la limita offside-ului, iar acesta a preluat și a trimis mingea pe lângă Cătălin Dodea: 0-2 (min. 84).

AMEFA nu a renunțat însă la luptă și în ultimul minut regulamentar de joc a reușit să reducă din diferență. Emil Trifan a recuperat foarte bine o minge la centrul terenului, l-a lansat pe Darian Soporan, care a încercat să pătrundă printre fundașii adverși, a fost blocat de aceștia la intrarea în careu, astfel încât i-a întors mingea printr-o pasă cu călcâiul lui Adrian Blendea, aflat la marginea careului, în poziție centrală, iar acesta a șutat puternic și plasat la colțul din stânga al porții, lângă bară, făcând inutilă intervenția portarului: 1-2 (min. 90).

AMEFA înscrie golul de onoare prin Adrian Blendea (cu spatele, nr. 20) cu un șut plasat lângă bară, pe care portarul nu reușește să-l pareze. Sursa foto: István Karikás

În cele 5 minute de prelungiri acordate de arbitru, AMEFA a încercat să egaleze, dar oaspeții au reușit să conserve rezultatul, câștigând jocul și cele trei puncte.

Următorul meci al AMEFA va fi duminica următoare, 3 martie, de la ora 15, în deplasare la Jucu de Sus, cu Speranța 2 Jucu.